Oficializarea cooptării lui Gigi Nețoiu în rândul acționarilor dinamoviști pare o chestiune de zile, iar acesta își pregătește atent revenirea în „Ștefan cel Mare”. „Comandantul” anunță că, la Dinamo, schimbarea trebuie să plece de la vârf și spune că va milita pentru respectarea unui „Regulament de Ordine interioară al acționarilor”, pentru a evita momente din genul celor petrecute în 2009, când oficialii dinamoviști au avut opinii divergente pe care și le-au exprimat public, fapt ce a dus la scandaluri interne.
„Trebuie să stabilim un set de reguli, un fel de Regulament de Ordine Interioară al acționarilor, astfel încât să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat până acum. Unul să iasă după meciuri să critice antrenrul, iar altul să-l susțină. Trebuie să vorbim la fel și să știm de la început regulile jocului!„, spune Nețoiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER